Descopera legatura dintre nivelul zaharului din sange si anxietatea

Stiti prea bine ca aici, pe blog, nu vorbim doar despre alimente sanatoase, ci vorbim despre sanatatea trupului si organismului, in ansamblu. De aceea, astazi, m-am gandit sa vorbim putin despre legatura dintre nivelul zaharului din sange si anxietatea.

De cate ori, dupa o zi lunga si grea la birou, n-ai mers acasa fiindu-ti mare pofta de ceva dulce- o gogoasa, o inghetata, orice e dulce si gustos? Vrei sa stii motivul? E unul foarte simplu: stresul!

Si e deja stiut ca atunci cand alegem sa consumam alimente cu un continut ridicat de zahar sau grasimi, sistemele noastre din corp primesc anumiti stimuli si ne sunt influentate emotiile si instinctele: brusc, avem senzatia de mai bine, simtim placere s.a.m.d. Practic, creierul nostru este pacalit ca ne simtim mai bine. Senzatia, insa, este doar de moment. Pe termen lung, nu facem decat sa ne ingrasam tot mancand dulciuri, in speranta ca alungam stresul, problemele si anxietatea.

Anxietatea influenteaza modul de gandire si dirijeaza intregul corp

Desi, multa lume tinde sa ignore sau sa puna pe ultimul loc sanatatea psihica, aceasta ar trebui sa fie, de fapt, printre primele prioritati ale fiecaruia. Atunci cand, psihic nu suntem ok si ne confruntam cu perioade lungi de anxietate, depresie si/sau stres, repercursiunile nu se rezuma la oboseala psihica si dezechilibru emotional; acestea se fac observate si la nivelul trupului si sanatatii organismului nostru.

Emotiile care ne incearca au un impact puternic asupra felului in care mancam sau ne odihnim. Astfel, ne este, cumva, dictat stilul de viata, care poate ajunge destul de nesanatos, noi avand de-a face cu obezitatea, diabetul, probleme cardiace si altele, poate chiar mai grave.

Un lucru care m-a mirat si pe mine cand l-am descoperit este ca anxietatea si depresia sunt, printre altele, si rezultatul unor dezechilibre la nivelul microbiotei intestinale. Acestea sunt determinate de nivelul zaharului din sange. Iar nivelul zaharului din sange este influentat de nivelul de stres cronic si alegerile alimentare pe care le facem, cand ne confruntam cu perioade agitate.

Ce poti face pentru a tine sub control nivelul stresului?

Sunt lucruri simple, la indemana oricui, trebuie doar sa nu uiti de tine si sa-ti acorzi timpul si atentia de care ai atata nevoie.

  1. Exercitiile de mindfulness fac minuni. E drept, inseamna sa-ti rupi minim 10 minute din zi, sa te retragi intr-un loc linistit si sa te relaxezi. Dar ce inseamna 10 minute pentru o minte si un corp sanatos? Totul! Asa ca, te rog, zi de zi, cate 10 minute, relaxeaza-te, goleste-ti mintea si fa exercitii de respiratie. Numai 10 minute te pot readuce in echilibru!
  2. Odihneste-te! Somnul ne reechilibreaza atat fizic, cat si psihic. Ideal este sa reusesti sa dormi macar 7 ore pe noapte.
  3. Evita pe cat posibili alcoolul. Consumul de alcool are un impact puternic asupra metabolismului nostru si asupra somnului. In plus, nu face decat sa sporeasca stresul si anxietatea.
  4. Fii activa! Fa antrenament constant. Stii deja ca prin miscare, nivelul endorfinelor din corp creste, iar tu te simti mai bine, mai libera, mai calma si sigura pe tine.
  5. Mentine-ti un regim alimentar echilibrat si sanatos, evitand grasimile nesanatoase, alimentele procesate, zaharul s.a.m.d

Asadar, ai grija de tine cu totul- minte, trup si suflet. Numai asa te mentii sanatoasa, fericita si frumoasa. Numai bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *